când bolovanul legat de piciorul meu drept a devenit brusc nemăsurabil mai greu

deschide ochii 
e o parte în tine ce ştie 
ceva sfânt semne pe cer
lumina 
şi toate celelalte mame ale tale

(aşa îmi spunea, era înnorat şi marea izbea un albastru închis violent şi electric, păsări pluteau pe vânt, venea iarna)

ai obosit 
eşti cam în ceaţă 
sau ce ai
nu mai vezi bine ? 

(aşa îmi spunea cu intonaţia aia aparte, o uşurare, ceva infinit - un zâmbet cald, o strângere de mână şi totul părea mai simplu)

deschide ochii
eşti partea aia din tine
în cerc cu soarele şi luna
un univers
şi toate celelalte mame ale tale 

(nicăieri nu-i mai bine ca în locul ăla aparte unde totul e simplu, vezi bine, totul e clar)

deschide ochii
te mişti într-un cerc nesfârşit
tu universul frunze mătase
cuvintele
şi toate celelalte mame ale tale

(aşa îmi spunea şi apoi dispărea printre frunze, era ceaţă şi zâmbetul încă plutea prin lumina de toamnă târzie)

(o (una) fericire posibilă şi niciodată nu ştii unde e)

(aşa - îmi spunea - aşa e mai bine, gândurile tale sînt întrebarile ce învârt lumea, nu ştiu mai multe, doar vântul din nord ce vine cu ropot de ploaie şi ger, şi drumuri ce cine mai ştie unde se duc)

(ultima oara când cineva l-a văzut stătea cocoţat pe o culme de deal, soare pieziş într-o toamnă târzie, se auzea un cuc şi apa în râu era rece de gheaţă)

(apoi a venit iarna, o iarnă cumplit de geroasă, şi zâmbet şi fulgi de zăpadă pluteau prin aerul rece ca gheaţa)