să fie poezia răspunsul pentru toate întrebările

cand eram mica imi placea dinescu. nu stiam multe dar stiam poezia lui cea cu statia doamne fereste, unde nebunul isi cloceste crima si ne omoara fiindca ne iubeste

si fireste ca atunci era vorba de comunism si socialism si dictatuta si regim, si chiar asa si era, dar eu eram o amarata de autista iar chestiile astea treceau pe langa mine ca vantul ...

eram la constanta si imi placea poezia

apoi am uitat de ea o perioada si cand am regasit-o eram deja la bucuresti la facultate si se numea emil brumaru, si se facea ca il vedeam la tv, aveam un televizor mic galben, pe care eu il gaseam pe atunci f sic, baietii ma placeau pt televizorul meu galben, si el statea pe un dulap si se uita la mine nu stia sa vorbeasca decat tvr 1 si 2, si in garsoniera aia din dristor l-am auzit pe brumaru povestind, ma rog, cum era odata intr-un troleu si cum o domnisoara draguta i-a oferit locul ei pe scaun, si in fine cum si-a dat el seama chiar atunci ca ce trist e cand femeile incep sa te respecte... in fine, cred ca atunci mi-am dat seama ca il iubesc

(pe poet, si el pe mine, trebuie ca a fost chiar asa, el flirtand cu domnisoara draguta si timida moderatoare la tvr unu si nu numai ca l-am inteles pe el cat am inteles ca exista poezie si cat am inteles cata poezie exista, cata poezie exista peste tot, si mai ales intr-un cotidian atat de sumbru ca un troleu plin care trece impiedicat intr-o zi ploioasa pe la univestitate, ca trebuie sa fi fost acolo, la universitate, acolo unde se intampla totul)

apoi

ma rog, am gasit o carte, cea cu scrisorile lui shaoo catre lucian raicu or so, in care vorbea despre dinescu si camasa lui rosie si facea istoria poeziei, iar eu acum tot mutandu-ma din loc in loc se intampla sa ma impiedic de carti de care intre timp uitasem, deci eram tot in facultate cand am dat de cartea asta si acolo emil brumaru vorbeste despre

(notează în carneţel adoraţia)

dinescu pe cand era tanar. si atunci, chiar in nenorocita aia de carte am gasit din nou poezia

imi aduc aminte aproape perfect cum a fost cand am regasit poezia

imi aduc aminte aproape perfect cum a fost cand am regasit poezia

a doua oara, doar ca acum era altfel, avea niste aere pe care acum, bineinteles ca le vad in toata stupiditatea lor, dar asa cum era, era frumos si tot atunci am regasit glossa lui eminescu si cu asta poezia din nou...

apoi am pierdut-o.

mai bine.

dar am uitat cu totul de ea, dar cu totul, absolut totul, pagina alba, blank, negru cu picatele negre, cam cum imi propun acum sa uit de diacritice

apoi tarziu, chiar acum, o regasesc

acum vad ca ce-am avut si ce-am pierdut nu e nimic in comparatie cu ce e poezia in fapt

poezia e atat de frumoasa

poezia e pretutindeni

traiasca poezia

traiasca

traiasca

notează în carneţel adoraţia

http://www.gellunaum.ro/

mafia b.u.g.

Scrisoare din troleu, la armenească

deci cum să zic, eram în 85 pe la armenească, tocmai venise primăvara şi era ba cald, ba frig, transpiram...
eram cu dragoş şi doar ce ne îndopasem bine la mcdonalds, apoi făcusem o vizită scurtă pe la nişte amici, şi acum mergeam cu 85-ul, şi în fine acolo în 85 m-a lovit nenorocita asta de poezie, cu cei trei i, că e poezie ce se întâmplă, nu poţi să zici că nu e, e artă de-a binelea, aici pe străzi, e teatru, improvizaţie, e tot ce vrei de la artă, dar ce mai rămâne din artă dacă noi nu ne dăm sufletul pentru ea?
mai bine să îşi dea arta sufletul pentru noi... că doar atunci cand ştii ce eşti, ştii cine eşti...

(cine eşti?)

şi, ei bine, poezia asta noi am scris-o, e clar, dar ea era şmecheră şi apoi ne-a scris ea pe noi, noi credem că ne hrănim cu ea, cand colo ea se hrăneşte cu noi, până ce negreşit nu mai rămâne nimic nimic din noi, doar ei, şi ei ne aşteaptă după blocuri, ne bat clopotele, ne întunecă minţile, ne mătură sufletele, ne bântuie nopţile şi zilele, şi pană şi visele, nouă, celor care nu mai sîntem.
dar uite că sîntem.

(pa, mai dragoselule si sper ca ti-ai gasit iarba sa macar ea pe tine:) )

dragoş pleca departe, la barcelona. am coborât la universitate, după ce ne-am îmbrăţişat de câteva ori.